Clima

 Aşezat în partea de est a ţării, teritoriul comunei Păstrăveni are un climat temperat continental, asemănător în general cu cel al unităţii fizico-geografice majore din care face parte podişul Moldovei, dar cu unele aspecte locale. Aspectul actual al climei teritoriului studiat  este rezultatul intercaţiunii factorilor climatogeni (radiativi, geografici    şi       dinamici).
Temperatura medie anuală este de 8,1º C faţă, cantitatea de precipitaţii este de 630 mm/an   iar vânturile dominante sunt cele de nord-vest. Valorile temperaturii aerului şi regimul ei anual sunt determinate de un complex de factori, în care rolul principal îl are radiaţia solară şi circulaţia generală a atmosferei la care se adaugă şi particularităţile condiţiilor fizico-geografice regionale şi locale. Temperatura medie a aerului (calculată pentru perioada 1970-1994) este de 8,7 grade C. Mersul temperaturii medii înregistrează unele mici variaţii în sens altitudinal, ea scade din sud-estul comunei unde altitudinea este de 255 m spre vestul teritoriului, unde relieful este mai înalt – 430 m altitudine asolută.  Diferenţele de temperatură între lunile de vară nu depăşesc 1-2 grade Celsius iar între lunile de iarnă depăşesc 3 grade Celsius, între lunile anotimpurilor de tranziţie salturile în media temperaturii sunt mult mai mari de 6 – 7 grade Celsius. Radiaţia solară, combinată favorabil cu circulaţia maselor de aer, permite realizarea unor temperaturi absolute extrem de mari. Temperatura maximă absolută s-a înregistrat în ziua de 17 august 1952 (+38,2 grade Celsius). Temperatura minimă absolută s-a produs în urma invaziei unei mase de aer arctic foarte rece şi a avut valoarea de -33,20 grade Celsius pe data de 10 februarie 1954.
Alături de regimul temperaturii aerului, regimul umezelii şi precipitaţiilor constituie o caracteristică climatică dintre cele mai importante care au o influenţă asupra proceselor fizico-geografice şi imprimă un anumit aspect peisajului. Umezeala relativă a aerului este exprimată prin valoarea raportului dintre cantitatea de vapori de apă existenţi în atmosferă şi cea maximă corespunzătoare temperaturii. Valoarea medie este de 71%. O caracteristica importantă a acestui indicator climatic este faptul că mersul său anual este invers cu mersul temperaturii aerului. Astfel, valorile maxime ale umezelii relative se realizează în decembrie 81%, minimul este atins în lunile de primăvară aprilie-mai 63%. Aceeaşi variaţie se poate urmări şi în mersul diurn a umezelii relative. Cele mai scăzute valori sunt între orele 14-16, când se înregistrează cele mai mari temperaturi din timpul zilei (iarna de 34 % la ora 14, vara 20% la aceeaşi oră). Valoarea maximă a umezelii relative se înregistrează spre dimineaţă odată cu producerea temperaturii minime diurne.Valoarea medie anuala a nebulozităţii este de 6,2. În timpul anului nebulozitatea medie lunară  este minimă la sfârşitul verii şi maximă la începutul iernii în funcţie de frecvenţa anilor ciclonali şi a sistemelor frontale. Iarna, succesiunea fronturilor atmosferice degajate de frecvenţa mare a depresiunilor barice (caracterizate prin mişcare ascendentă a aerului) determină o nebulozitate ridicată cu valori peste 7. În timpul verii, creşterea temperaturii reduce posibilitatea de saturare a aerului cu vapori de apă şi ca urmare scade gradul de acoperire a cerului cu nori, sporind durata efectivă de   strălucire     a          soarelui.
Se înregistrează în medie 35 de zile de ninsoare pe an. Prima ninsoare se produce de obicei la începutul lunii noiembrie iar ultima zi cu ninsoare în medie se situază la sfârşitul lui martie. Între aceste limite medii sunt cuprinse circa 135 de zile, timp în care pot apărea condiţii de căderea ninsorii, zăpada persistă circa 50 de zile în medie pe an, acoperind solul cu un strat de 10 – 15 cm (în locuri adăpostite). În afara precipitaţiilor sub formă  de ploaie şi zăpadă, prezintă importanţă din punct de vedere climatologic practic şi alte forme de precipitaţie sau sublimare a vaporilor de apă: lapoviţa, poleiul, chiciura,       grindina, ceaţa, roua şi bruma.
Direcţiile predominante al vîntului sunt în conformitate cu caracterul morfohigrafic al teritoriului. Calmul atmosferic înregistrează valori de 30,1 %, cu frecvenţa cea mai mare toamna, atunci când depăşesc cu 3 – 4 % media anuală şi frecvenţa cea mai mică primăvara şi vara când coboară cu 3-4 % sub media anuală. Viteza vântului este direct condiţionată de valoarea gradienţilor barici care se dezvoltă între principalii centri de actiune atmosferică ce influienţează acest teritoriu. Cea mai mare viteză o au vânturile dinspre nord-vest (2,5-4,5 m/s) şi nord (12-3,5 m./s.) Vântul din direcţia vest şi est are viteze reduse (în medie sub 2,5 m/s) dar din celelalte direcţii au viteze intermediare (de 2 –3,5 m/s). Frecvenţa şi viteza cu care bate vântul în timpul anului se răsfrâng negativ asupra activităţii cotidiene a omului. Iarna vântul viscoleşte zăpada, blocând căile rutiere sau dezgolind arăturile şi semănăturile. În acelaşi timp vântul constituie şi o sursa inepuizabilă de energie nevalorificată încă.