Flora si fauna

Veverita

Fauna ţinutului este extrem de diversificată şi bogată. Unele animale au o organizare relativ simplă, altele din ce în ce mai complexă; unele trăiesc libere, altele duc o viaţă parazitară; unele foarte numeroase sunt extrem de mici, încât nu pot fi văzute cu ochiul liber, altele din contra sunt mai mari şi mai mult sau mai puţin cunoscute oamenilor. Fauna pădurii şi-a restrâns mult arealul şi numărul datorită accentuatei reduceri a suprafeţei pădurilor. Ea este reprezentată printr-o gamă variată de genuri, specii de la mamiferele de talie mare, până la lumea diversificată şi plină de dinamism a insectelor. Dintre mamifere, sunt bine reprezentate cervidele. Astfel, căprioarele, datorită măsurilor de protecţie şi vânătorii raţionale au atins o densitate apropiată de limita capacităţii de suport a biotopului. Din această cauză, acestea au părăsit pădurea în număr mare şi le întâlnim pe terenurile cultivate şi pe pajiştile din estul comunei. Suidele, reprezentate prin porcul mistreţ, au ajuns să formeze populaţii numeroase, iar în căutarea hranei distrug adesea toamna culturile de porumb şi cartofi din vestul teritoriului. Vulpea este în număr tot mai redus, datorită acţiunilor de combatere prea brutală. Lupul nu se mai întâlneşte pe teritoriul comunei. Mustelidele sunt bine reprezentate prin nevăstuică, dihor, viezure. Rozătoarele mai caracteristice acestei zone sunt: veveriţa, şoarecele scurmător, şoarecele de pădure. O frecvenţă apreciabilă o au iepurii. Păsările se găsesc în număr mare şi aparţin unor grupuri sistematice variate. Mai caracteristice sunt picidele, reprezentate prin ghionoaie, ciocănitoarea mare, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoarea mică; strigidele, bine reprezentate prin ciuful de pădure, cucuveaua, buha, sunt mai rare. În număr mare sunt: pitulicea, piţigoii îndeosebi, sticletele, mierla, sturzul cântător, privighetoarea mare, ciocârlia de pădure, ciocârlanul, codobatura, turturica, guguştiucul, apărut recent din peninsula balcanică. Frecvente sunt de asemenea gaiţa, coţofana, stăncuţa, cioara. Răpitoarele de zi sunt reprezentate prin: şorecarul comun, şoimul rândunelelor, uliul porumbar, uliul păsărar. Cu frecvenţă apreciabilă se întâlneşte cucul, pupăza, graurul. Foarte comune sunt vrabia, rândunica, lăstunul. Reptilele au puţine specii caracteristice pădurii întâlnind: şarpele de pădure, guşterul iar prin poeni şi pajişti şopârla. Amfibienii întâlniţi în ochiurile mlăştinoase şi bălţile din această zonă sunt reprezentaţi prin: tritoni, buhai de baltă, cunoscute broaştele de lac, broasca roşie de pădure, brotăcelul. Litiera pădurii, luminişurile, scoarţa copacilor sunt populate de numeroase nevertebrate: gasteropode, miriapode, păianjeni etc. Dintre insecte o contribuţie importantă la igiena pădurii o au arahidele, furnica roşie, care se hrănesc cu larve, omizi şi alţi dăunători.
Mamiferele cele mai reprezentative sunt din grupul rozătoarelor: popândăul, şoarecele de câmp.  În preajma locuinţelor se dezvoltă în număr mare şoarecele de casă şi şobolanul de casă.  Destul de răspândit este şi iepurele de câmp, alături de care se mai întâlnesc ariciul, căprioara, vulpea. Păsările mai caracteristice sunt: prepeliţa sau pitpalacul, potârnichea. Mai numeroase sunt păsărelele: graurii, ciocârliile, guguştiucul, cucul, ciocârlanul, sticletele, vrăbiile, ciorile şi rândunelele. În lunca Moldovei se întâlnesc mai ales vara, specii ce cuibăresc în maluri ca prigoria, lăstunul de mal, codobatura sau ca cele ce îşi caută hrana aici, cum este barza sau pescăruşii care hoinăresc mai ales în lungul râului. Reptilele au ca principali reprezentaţi: şarpele de casă, şopârla de câmp. Amifibiile sunt reprezentate prin: buhai de baltă şi broaşte. Dintre nevertebrate se impun cu populaţii numeroase diverse grupe de insecte, mai ales orthoptercle (cosaşi, greierele etc.) şi coleopterele (îndeosebi scarabeii). Fauna acvatică este distribuită în mici areale, condiţionate de biotopurile specifice ale apelor stătătoare şi curgătoare. Mamiferele mai comune în apele stătătoare ale comunei sunt: şobolanul de apă şi chiţcanul Acvifauna este mai numeroasă în timpul pasajului de primăvară şi toamna fiind reprezentată prin diferite specii de gâşte şî raţe sălbatice. Unele dintre raţele sălbatice cuibăresc frecvent în spaţiul comunei. Ihtiofauna este deasemenea, relativ bogată şi variată, mai ales pe cursul Moldovei. Dintre speciile de peşti mai importante sunt: scobaiul, cleanul, mreana, moioaga. Mai rar coboară aici însoţitorii păstrăvului (zgăvocul, boişteanul, porcuşorul de mal). În acumulările din estul satului Lunca Moldovei trăiesc: linul, carasul, ştiuca, tiparul, zvârluga.

Principalele trăsături ale învelişului vegetal sunt condiţionate de variaţiile de temperatură şi umiditate în funcţie de altitudine, de prezenţa anumitor tipuri de sol, de prezenţa aproape de suprafaţă a pânzelor freatice, dar mai ales de activitatea antropică, care sub diversele ei forme a produs în decursul timpului modificări profunde ale covorului vegetal, cu consecinţe multiple asupra stării de echilibru a mediului înconjurător. Specificul formaţiunilor vegetale ale luncilor (pajişti şi arborete) este determinat de prezenţa solurilor aluviale inundate periodic şi cu exces temporar de umiditatea freatică, de umezeala relativă mai crescută a aerului şi de frecvenţa mai mare a fenomenelor hidrometeorice (rouă, brumă). Pajiştile ocupau în deceniile V, VI şi VII suprafeţe mult mai mari în lunca Moldovei şi Topoliţa, începând cu deceniul VIII, suprafaţa acestora reducându-se mult, mai ales în lunca Moldovei, datorită intervenţei antropice. Intervenţia nechibzuită a omului, prin defrişarea unei mari părţi din nord – estul satului Lunca Moldovei, precum şi prin modificarea continuă a albiei râului cauzată de lucrările la Staţia de exploatare a pietrişului de pe malul stâng, au favorizat distrugerea an de an a noi suprafeţe de pajişti. Pajiştile de luncă sunt alcătuite predominant din specii mezofile. Intre gramineele ce formează mai frecvent asociaţii sunt: pirul târâtor, iarba câmpului, firuţa de câmp, păiuşul, la care se adaugă specii de trifoi şi diverse alte dicotiledonate. O altă categorie de pajişti o reprezintă cele din sudul satului Rădeni care s-au format în cea mai mare parte pe locul pădurilor (defrişate). Pe terenurile erodate, în special pe coastele repezi din sudul teritoriului studiat, se dezvoltă în deosebi pajişti de bărboasă, păiuş, firuţa cu bulb. Suprafaţa ocupată cu pajişti se reduce continuu, datorita luării în cultură după anul 1990 a unor terenuri din luncile râurilor importante şi chiar de pe versantul drept al pârâului Rădeanca.                                Vegetaţia lemnoasă ocupa suprafeţe reduse, datorită intenselor defrişări din perioada 1950 – 1960. Ea este alcătuită mai ales din sălcişuri, răchitişuri şi plopişuri, care preferă locurile mai umede din cuprinsul luncii Moldovei. În lunca Topoliţei această vegetaţie a fost îndepărtată în întregime, iar pe cursul pârâului Rădeanca este mai dezvoltată pe cursul inferior, fiind reprezentată în special prin salcie albă. Vegetaţia palustră (de mlaştină) apare în mici areale localizate în microforme negative de relief cu înmlăştiniri permanente sau prelungite. Ele sunt mai frecvente în luncile principalelor râuri ale comunei, dar nu lipsesc nici pe versantul din sudul satului Rădeni (în sectoarele afectate de alunecări) şi chiar pe podul terasei a-IV-a a Moldovei în sectorul numit “Bahnă”. Speciile hidrofile în mlaştinile comunei sunt: rogozul, pipirigul, jugina, papura, stuful, papura, coada calului, izmă boaştei, săgeata apei. Dintre plantele hidrofile frecvente sunt: lintiţa, broscăriţa, iarba broaştei. Pajiştile naturale primare sau secundare (postforestiere), pe lângă suprafaţa redusă pe care o ocupă, sunt în majoritatea lor situate fie pe terenuri în pantă supuse eroziunii, fie în lunci existând după anul 1990 pericolul înlocuirii lor cu plante de cultură. Plantele toxice sunt cele care dăunează metabolismului animalelor, unele producând chiar moartea acestora, datorită prezenţei în cantităţi nocive a unor substanţe toxice ca: alcaloizi, glucosizi, saponine, taninuri, alcooli, uleiuri etc. Multe dintre ele nefiind furajere, sunt evitate de animale, altele însă nu se trădează sau sunt consumate împreună cu cele furajere.              Principalele plante toxice sunt următoarele: mătrăguna, coada calului, piciorul cocoşului, laptele câinelui, loboda, bozul, cucuta, iarba fiarelor, stânjenelul, pelinul. Plantele ruderale mai frecvente (nefurajere sau slab furajere) din pajiştile comunei sunt: lumânărica, talpa gâştei, scaiul, morcov sălbatic, urzica, urzica moartă, laptele câinelui, pălamida, păpădia ş.a. În componenţa vegetaţiei spontane a comunei intră şi un însemnat număr de specii de mare valoare economică: medicinale, melifere şi industriale a căror valorificare mai intensivă   se impune.                                         Dintre plantele medicinale cele mai importante care pot face obiectul unor exploatări organizate mai intensiv şi chiar culturi pentru industria farmaceutică menţionăm: muşeţelul, coada şoricelului, cicoarea, mierea ursului, pătlagina, cimbrişor, păpădia, menta, urzica moartă, teiul, socul, măceşul, salcâmul, cornul etc.

Share This:

Comments are closed.